Iată că a venit și momentul mult așteptat de către părinții tăi, acela în care în sfârșit te-ai decis să îți ceri în căsătorie prietena cu care ești deja de câțiva ani împreună. Cum nu ai reușit că economisești suficient de mulți bani care să îți ajungă și pentru inel, dar și pentru a plănui seara perfectă, a trebuit să intri pe site-uri care se ocupă cu împrumuturi rapide (sesxebi) și să iei de acolo un credit.
Acum că ai banii, ești în căutarea celei mai bune idei prin care să îți surprinzi iubita în momentul în care pui genunchiul în pământ, pentru a pune marea întrebare. Desigur că totul începe cu un inel, dar cum să i-l dai? Acest articol te va ajuta cu câteva idei, pe care cu siguranță fetele le vor îndrăgi și de care își vor aminti toată viața.
1. În locul vostru preferat. Fie el o sală de concerte, un muzeu, o bibliotecă, invit-o acolo foarte natural, ca și cum ai face-o într-o zi normală. Odată ajunși, roagă un trecător la întâmplare să vă facă o poză. Fix când spune persoana respectivă să zâmbiți, scoate inelul și îngenunchează.
2. Mergi în prealabil la teatrul preferat și vorbește cu managerul locației ca după o piesă cu actorii pe care ea îi îndrăgește, la finalul spectacolului când se trage cortina, să apari tu cu inelul în mână și să o întrebi în fața tuturor spectatorilor dacă vrea să fie soția ta.
3. Plănuiește o excursie romantică în destinația voastră de vacanță preferată, fie că aceasta este pe o plajă exotică sau în vârful unui munte. Odată ajunși acolo, propune să îți facă o poză, moment în care scote inelul și pune-i întrebarea.
4. Plănuiește o petrecere în care toți prietenii voștri să vină pe sub hainele lor cu câte un tricou pe care să scrie ”X, vrei să fii soția mea?”. La un anumit semn de-al tău, toți să rămână doar în tricoul respectiv, iar tu să apari din spatele iubitei cu inelul în mână, eventual și cu melodia ei preferată cântând pe fundal.
5. Tot vorbind cu prietenii, plănuiește ca într-o zi cu soare, când ieși cu iubita la alergat, ei să vă aștepte într-un loc stabilit în prealabil cu mesajul ”X, vrei să fii soția mea” scris pe un banner mare, pe care să îl care toți. Fix când apăreți voi, să iasă de prin tufișuri cu mesajul respectiv în brațe, astfel ca prietena ta să fie atât surprinsă, cât și fericită că are toate persoanele dragi alături.
Desigur, acestea sunt doar parte din ideile pe care le poți pune în practică atunci când dorești să faci pasul cel mare cu persoana iubită. Cel mai important este să fii sincer și cu siguranță va spune ”Da”. În ceea ce privește banii, există o mulțime de site-uri de unde te poți împrumuta rapid, pentru a-ți pune planul în aplicare, printre care și www.zcredit.eu.