SIRIUS… CÂINE, CAZEMATĂ

0
964

Autor: Lhana ROMA-NOVA

De-aseară, lumea e albastră,
mama şi tata sunt albaştri,
albastră-i pasărea măiastră,
floare-de-colţ ascunsă printre aştri.

Lumina s-a făcut albastră
şi întunericul… albastru,
de-aseară, lumea-i doar a noastră,
de-aseară, stăpânim un castru.

Albastră-i iarba și-al ei glas,
albastre-s frunzele în copaci,
sărutul tău de bun-rămas,
cântecul trist de pitpalaci.

Azi curcubeul e albastru,
ziua şi noaptea sunt albastre,
scânteia cu parfum de alabastru
ce a aprins în noi dezastre.

Albastru-i cântecul când vii,
albastru-i chipul tău când taci,
albastră-i joaca de copii,
albastre-s florile de maci.

Iubirea noastră este albastră,
viaţa şi moartea sunt albastre,
fulgii de dor dintr-o fereastră,
patimi de foc când plâng sihastre.

Albastru-i drumul către lumină
încredinţat ţie de zei,
albastră-i Cea de Taină Cină,
poteci și lacrimi până la ei.

Albastră-i calea ducând la Zeus
cel neînghiţit de tatăl său,
fericitul Amadeus
negândind a-i fi călău.

Căci, din teamă nesfârșită,
tatăl Cronos vrea’l înghite,
dragostea desăvârșită
arde legile învechite…

Și, preaplin de-atâta dramă,
tatăl își va devora
proprii pruncii dar, blânda mamă
pe Zeus îl va salva.

El va fi stăpân de lume,
el va fi cârmuitorul
și nu va purta doar nume,
el va scrie viitorul!

S-a ajuns la împărţeală
între fraţii cei de sânge,
s-au sfădit și la iuțeală
neamul lor pe toți înfrânge.

Lumea cea subpământeană
pentru Hades, se înțelege,
inimă răsăriteană
ce-a zidit o nouă lege.

Mări şi fluturi îngheţaţi,
peste ape… împărăţie,
cu ai săi cai înaripaţi,
Poseidon şi-o soţie.

Cerul plin de preacredinţă,
ca să dea vieţii un sens,
celui plin de biruinţă:
Zeus, şef de Univers!

El, ca mare dregător
peste viaţă, peste moarte,
te-a ales, trist muritor
ce într-un colţ plângeai, deoparte.

Te-a întrebat cu fermitate
de ce eşti atât de trist
doar că tu, din vanitate,
i-ai întins un acatist.

Zeus, fără a citi,
face semn că înţelege
şi te îndeamnă a iubi
fără reguli, fără lege.

N-a întrebat de eşti dispus
a trăi sau a iubi,
a înțeles că-ţi e de-ajuns
doar un singur verb, a fi.

Fiinţa ta fi-va în lume
şi în tot ce înseamnă Om
doar de vei afla un nume
de botez al altui om.

Şi începi a căuta
în cărţi vechi, neologisme,
nume ce s-ar acorda
inimii ce-o porţi în tine.

De unul singur n-ai găsit
pe nimeni a-ţi fi seamăn,
credeai că toţi te-au părăsit
fiindcă nu ai un frate geamăn.

Durerea ta n-a fost ştiută
de oameni, împăraţi sau zei
şi, totuşi, clipa nevăzută
a trimis veste… Herei!.

Albastră-i calea pân’ la Hera
căci, Hera cea capricioasă
s-a supărat (precum pantera)
şi-a fost pe mine mânioasă.

Din mânia-i infinită,
vrând să-mi fie protectoare,
a decis să-ţi fiu sortită
cât va fi lună sau soare.

Se declara ocrotitorul
a tot ce e cămin, soţie,
făr’ a pricepe muritorul
că-i val și spumă de gelozie.

Teamă ține a nu-l pierde
pe Zeus, stăpânul lumii,
pe-al său frate ce nu crede
că se vrea stăpâna dumii.

Drept aceea, duce în mână
sceptru de conducător,
doar atât va să rămână:
zeul puternic nicicând învingător.

Cu al său sceptru înaurit
mi-a desenat cărarea
salvându-mi sufletul rănit,
semnându-mi abdicarea.

Deşi n-am fost nicicând învinsă,
eu am plecat tăcută
și iată-mă azi prinsă
în mreaja-ţi, renăscută…

Ca semn de mulţumire,
rămân pe veci datoare
zeiţei care… preaiubire
mi-a dat, ce sărbătoare!

Albastră este clipa,
albastră-i sărbătoarea
albastră e aripa
care a adus mirarea…

Căci, nu primit-ai soră
și nici primit-ai frate
dar, îngeri în horă
strigă dreptate…

Albastră-i judecata
ce-a împlinit destinul,
albastră e mușcata,
albastru…pelinul.

De-atunci, din ziua cu noroc
tot mai albastră ceas de ceas,
coboară zei în car de foc
s-aducă lumii nou atlas,
un dar divin, iubirea noastră,
din zi în zi tot mai albastră!

Lumea se întreabă, nedumerită,
o fi iubire sau doar ispită,
tu dai răspunsul la fiecare
că avem stea, pe cea mai mare,
ea ne păzeşte, ni-i cazemată,
Sirius Câine e botezată,
înspre Pământ tainic coboară,
doar cu iubire ne înfăşoară,
de-aşa iubire inima plânge,
lacrima mea, șuvoi de sânge,
sânge albastru, sânge ichor
ce te-a făcut nemuritor!

Eu nu rostesc vreun cuvânt
şi nu răspuns voi da la lume,
dânsa dorind deznodământ,
o întrebare am, anume:
– A mea inimă rănită,
a mea inimă sihastră,
inimă neprihănită…
de-ai făcut-o mai albastră
și-ai zburat până la ea,
cunoşti tu pe această stea!?

25.01.2017

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.