Steaua mea

0
745

Cu nostalgie pribegesc prin viața mea
Și comori în ani adun în ea,
O salbă de argint sunt zilele trăite
Și de diamant sunt clipele fericite.

Urc și urc cu pași mici și ușori,
Pe o scară -naltă de mătase,
Câteodată am mai și căzut,
Firele strâns mpletite m-au salvat,
Că prin al meu destin așa mi-a fost dat.

Mă înalț anevoios și pașii -s numărați,
Mult a fost, puțin a mai rămas,
La liman curând eu voi ajunge,
Al meu val în mare se va stinge
Și în alt ținut eu voi ajunge.

În urmă mai privesc din când în când,
Să cobor desigur nu mai pot
Și așa eu urc, tot urc, până la cer
Și de acolo de sus aș vrea,
Să găsesc și să ating steluța mea.

Acum, la senectute, mă întreb firesc,
Voi reuși eu oare vreodată să strălucesc
Și lumină să aduc pe acest pământ,
Prin a mea viață și al meu cuvânt,
Așa cum sufletul îmi spune,
Că nu sunt chiar oricine -n astă lume?

Sper și tot sper că în al noulea ceas,
Din timpul ce mi-a mai rămas,
Luminița ce la naștere mi-a fost dăruită,
Să se aprindă și să strălucească
Așa cum a vrut Pronia cerească,
Și cu lauri fruntea să- mi împodobească.

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.