(30.10.2016)
Azi, am strigat de mii de ori
să-mi sară stele în ajutor
dar, am rămas într-un impas
când stelele aveau în glas:
“ – Ne-am rătăcit, suntem pierdute,
astăzi şi ieri am fost vândute,
ne-au dat la schimb pe-un colţ de lună,
şapte voinici şi o nebună,
ne-au pus în cârcă saci de-amintiri
şi ne-au lăsat fără sclipiri,
suntem legate la ochi, la trup,
suntem plimbate, duse la zdup,
taie din noi felii, felii,
se înfruptă diavoli ce-aprind făclii…
Lumina noastră vor a lua
neştiind că suntem… Ea!
Ei nu pricep că, de Lumină,
numai stelele au vină…
N-ascultă ce spunem noi
şi ne ard ca pe gunoi,
n-au nici minte să înţeleagă
că, prin foc, doar ne dezleagă
de pedeapsa ce ne-au dat
şi-om fi, iarăşi, cer înalt…
Tu, ne vino în ajutor
şi-om fi, iarăşi, cer cu dor!”.
Uit, îndat’ de suferinţă,
de al meu nefast destin,
mă ridic din neputinţă
să scap stelele de chin,
pân’la cer eu fac o scară
dintr-un cântec de chitară,
mă înalţ cu el de mână
să nu pierd nici o fărâmă
iar, prin strigăt de cocori
trimit stelelor fiori
să le stingă degrab’focul
fiindcă le-a venit sorocul…
Şi, încep stelele să nască
fluturi galbeni de Lumină
ce-or gusta din Sfânta Pască,
ce-or albi toţi în grădină…
Mii de luminiţe albe
s-or ascunde, atunci, în salbe
doar la gâtul stelelor
şi-or fi, iarăşi, cer cu dor
iar, eu strig în gura mare:
– Stelele nu-s de vânzare!
