Sufletul îi dar de preţ, croit în altarul sacru
Al infinitului necunoscut şi straniu cer,
După şabloanele florilor sculptate în asceză,
Din culorile vii ale curcubeului ce se aprinde
Pe bolta-nseninată, în treacătul fugar al norilor destrămaţi.
Sufletul îi călător de-o viaţă or de-o veşnicie,
Anii şi-i adună ratacind neobosit, nestingherit,
Prin norii cosmici şi hoinari ce gravitează-n jurul
Aştrilor măieştri, bizari, strălucitori.
Sufletul îşi întinde aripile-i de înger până într-acolo
Unde-şi găseşte cald şi primitor culcuş,
Unde în imn se ridică-n slavă propria fiinţă,
În odă se venerează bucuria vieţii,
În arta pură, în muzică, literatură, elogii se aduc
Iubirii, ce-i înălţătoare, angelică, eternă
Şi chipul poleit străluceşte de a ei lumină.
Azuriul sălăşluieşte-n sufletul omului bun ce
Vibrează necontenit ca şi corzile chitării,
În cântul care curge în armonice grave, înalte,
Născut în căutarea libertăţii divine
Cu care fiinţele în astă lume au venit.
Mister nedesşluşit în lume este şi rămâne
Şi dreptul lui de a fi unic, singuratic,
Îl păstrăm ca pe-o icoană sfântă-n inima ce bate,
În ritmul ei si freamătă în dans cu universul.
