* Sunt oare bărbat? , mi-am zis deseori. Când mă privesc în oglindă, aceeaș întrebare îmi apare în minte. * Sunt oare bărbat ?*
Am încercat mult să aflu răspunsul la această întrebare, care mă frământă de mult prea mult timp. Încă de pe când am pierdut-o pe ea, căreia nu vreau să-i dau nume. Au trecut mai bine de 6 anii de zile din acel moment, iar întrebarea nu încetează să-mi apară în cap.
Încă pe vremea cu ea, mă comportasem cât se putuse de bine, numai pentru a-i demonstra că o iubesc. Nu ceream nimic în schimbul acestei iubiri, poate greșite, pe care tot i-o ofeream. Nimic ! În schimb, mereu mi se spunea , de către ea că * cel ce iubește, face imposibilul, posibil pentru persoana iubită*.
Mi-am stors creierul încercând să aflu dacă întocmai este. Nu a fost așa să fie ! Am descoperit cu totul altceva în cărți, o dragoste ce nu se manifestă deloc între cei mai mulți, și prea puțini ajung să o cunoască vreodată. Acel gen de dragoste în care oferi ceva în schimb, fără să aștepți să primești ceva în schimb. Oferi doar că așa vrei și simțit, dar pentru nimic în schimb. Iubești pentru că așa simți și vrei.
Acel gen de dragoste, poate i-am oferit-o sau poate că nu, dar ceea ce știu este că ma părăsit.
A fost dragostea numărul unu din viața mea. De aceea când mă privesc în oglindă, mă întreb * sunt oare bărbat? * . Dacă ar fi fost un bărbat, acela ce ar fi făcut? Ceea ce am descoperit mai apoi din cărți? Un bărbat care se afișează, atrage femeile ca un magnet pentru modul în care este îmbrăcat, mașina pe care o conduce, bani pe care-i are? Oare așa înseamnă să fii bărbat?
Am greșit enorm demult atunci față ea și pentru care, am avut de suferit. Însă nu sunt aici să mă plâng, căci n-am motiv de așa ceva. Am descoperit că noi doi nu puteam fi vreodată împreună. Eram total diferiți. În timp ce ea, s-a lăsat purtată de standardele societății pentru a fi inclusă în rândul celor care se aseamănă, eu mi-am văzut mai departe de drum și-am încercat să mă dezvolt cât am putut de mult, atât psihic cât și ca personalitate.
Concepția de a iubi mi s-a modificat radical de-al lungul timpului și mi-am zis că un bărbat nu poate iubi o femeie dacă nu este bărbat în toată firea. Adică? Privește puțin în jur. Bărbatul creat de societate este bărbatul opulent, bărbatul care-și afișează absolut tot ceea ce are pentru a atrage o femeie, iar femeia la rândul ei, se simte atrasă de unul dintre acești, căci este stabil din punct de vedere al supraviețuiri si mai ales, dă bine la imagine. Acesta este bărbatul la care trebuie să ajung, dar din păcat nu.
Sunt încă un băiat care nu dorește să se afișeze și nu este pentru că sunt timid, ci din cauza faptului că sunt om înainte de a fi ceva. Înainte de a fi proprietar de bar, sunt om. Înainte de a fi om de afaceri, sunt om. Înainte de a-mi îmbrăca hainele scumpe de firmă, cu logo-ul mare scris în față să pot demonstra lumii că am bani și mă îmbrac numai de la firme cu prestigiu, sunt om.
Sunt un biet băiat, care a iubit o fată pentru ceea ce era, cu defecte, calități, păcate adică, mai pe scurt, imperfectă. Nu trebuia să fie într-un anumit fel ca să o pot iubi. Nu trebuia să se comporte într-un anumit fel să o pot iubi. Nu m-am plictisit de ea, așa cum mulți alți bărbați au făcut de-al lungul timpului, ba cu soțiile, ba cu prietenele. * Sunt bărbat și un bărbat, umblă cu mai multe căci așa este în natura noastră * sau cel puțin așa zice standardul bărbatului de societate. Oare să fie așa? Adică, n-am trecut încă de acel stadiu al instinctelor animalice? Nu suntem cumva oameni și avem rațiune?
Par nebun, absurd în cuvinte, dar oare, acesta este bărbatul?
Îmi aduc aminte că mi s-a spus cândva, după despărțirea de ea, cum că * n-ai fost bărbatul care trebuia pentru ea. Ei îi trebuia unul prin care să poată să-și exprime feminitate, unul prin care se putea simți atrasă și dorită, unul care putea să o apere și protejeze așa cum zicea ea, sa facă imposibilul, posibil *.
Dar n-am făcut oare asta? De câte ori trebuia să o mai complimentez? De câte ori trebuia să-i aduc aminte că o iubeam? De câte ori trebuia să-i ofer o floare, o ciocolată? De câte ori trebuia să am răbdare cu ea când se supăra cu ceva și parcă nimic nu o putea scoate din stare? De câte ori trebuia să-i ascult judecățile? Asta înseamnă să fii bărbat în viziunea ei? Nu cred !
Bărbat poate am fost sau nu în mintea ei, dar odată ce ești atrasă de societate și să vrei să arați ce ai lângă tine, chiar dacă n-o fi ceea ce-ți dorești sau te face fericită, tu continui să-l ai lângă tine, numai că dă bine la imagine și conform standardelor bărbatului idea,l așa ești acceptată de către ceilalți?
Bat câmpii ! Sunt nebun . Nebun vă zic.
Dar uite că am avut o altă fată mai apoi. Într-o perioadă relativ scurtă ce-i drept, dar am avut.
Nu mă mai așteptam ca unei fete care-și caută barbatul conform standardelor normale, i-ar mai fi plăcut de mine. Și să întâmplat. Dar ceea ce ma uimit a fost într-o seară, pe când mă aflam la ea la apartament.
Discutam despre vechile relații și persoanele care ne-au plăcut cândva.
– Cum ? Adică ți-a plăcut de aia? Ma întrebat mirată când auzise că-mi plăcuse de o fată de la muncă, care nu era cine știe ce atrăgătoare sau frumoasă, doar că-mi plăcuse caracterul ei.
– Da ! De ce să nu-mi fi plăcut?
– Ești ciudat omule. Îmi zise, și începu să râdă.
– Nu văd ceva greșit că mi-a plăcut de o fată simplă, chiar dacă ea nu ma vrut.
– Dar cum să-ți placă de aia? Ma întrebat mirată, văzând că eu chiar vorbisem serios.
Și așa s-a continuat o perioadă bună de timp, până când o anumită fată, cu o gândire mai liberă i-a spus-o pe față, tot într-o seară la apartamentul ei. Fusese o seară cu prieteni și na, discutaserăm orice.
– Da ce-are fată? Este de apreciat că s-a uitat și la caracterul fetei, nu neapărat la cât de bună este. Îi zise una din prietene.
Nu trebuie totuși să se înțeleagă grești. Nu renunț la bărbăția mea. Nu încep să-mi așez o mască cum că * mai întâi mă uit la sufletul femei și apoi la corp *. Doar unu care a renunțat la el poate spune așa ceva, sau numai să dea bine în fața unor femei.
Nu fac așa ceva și niciodată n-am făcut-o.
Dar continuând povestea, normal că n-am rămas împreună cu fata respectivă, ci a preferat să se întoarcă la unul din foști ei, iar eu să-mi continui viața. Cu timpul, fata a înțeles că am fost diferit față de toți pe care i-a cunoscut și că aș fi un bărbat nu doar fizic, ci și psihic.
Atunci mi s-a ridicat iarăși întrebarea în minte cum că * sunt oare bărbat ?* . Am găsit răspunsul în aceea zi chiar și mi-am spus, * dacă eram bărbat așa cum a zis ea, atunci nu m-ar fi părăsit *.
Oricât de mult aș fi putut să citesc despre seducția unei femei, despre modul cum să te comporți, niciuna nu mi-a dat un răspuns clar la întrebare. Este vorba doar de imagine în cele mai multe dintre cazuri, opulență și afișare. Nu vreau să bat câmpii deși poate am bătut câmpii de câteva ori dar nu e chiar așa.
Imaginea contează, mi-am zis de multe ori, și chiar îmi place să mă îmbrac frumos, dar nu neapărat la modă. Nu simt nevoia să mă asemăn cu cineva doar că astea-s standardele impuse, ci simt nevoia liberă de a-mi crea propriul stil de îmbrăcăminte. Nu simt nevoia să-mi afișez bani din portofel când merg la bar pentru a atrage pe barmaniță, deși mereu am avut un ban la mine conform standardelor bărbatului ideal ( un bărbat este stabil din punct de vedere financiar se zice; deci și eu sunt la fel; loc de muncă foarte bine plătită și o afacere pe drum de deschidere ), nu simt nevoia să mă afișez cu o mașină de mii de euro pentru a atrage vre-o femeie, deși am avut șansa să-mi i-au ceva bun n-am făcut-o; nu simt nevoia să pretind că sunt altcineva decât ceea ce sunt pentru a atrage o fată, deși îmi place să mă comport educat și să fiu prietenos cu oricine , și lista poate continua.
Și totuși, chiar dacă am o idee oarecare despre ceea ce înseamnă să fii bărbat, mă privesc în oglindă și mă întreb : sunt oare bărbat? Nu știu !
