TĂCEREA TA

0
1104

Autor: Lhana ROMA-NOVA

Tăcerea ta se clatină,
eu cad în mrejele furtunii,
al său cuţit de platină
taie petale din petunii
cu care încearcă să mângâie
ce-a mai rămas, ce-a răposat
din sufletu-mi galben-lămâie
când zi şi noapte te-am visat…

Tăcerea ta şi azi mă îndeamnă
să cer iertare de la lună
căci numai ea ştie ce înseamnă
viaţă şi moarte împreună,
şi numai ea cunoaşte locul
în care ne vom regăsi
când va veni la noi sorocul
de a învia, de a muri…

Tăcerea ta naşte speranţe
prin cimitirul de cleştar
din care susură cu gloanţe
lacrimi şi dulcele amar
când stă ascuns în rugăciuni
călugărul ce-i vinovat
de ai săi ochi ca doi tăciuni
ce m-au ucis, ce m-au salvat…

Săgeata lor cea otrăvită
s-a pogorât la mine în gând
când aşteptarea-mi infinită
m-a prefăcut în om de rând,
drept pentru care nu-ţi voi da
iertarea ce tânjeşti când taci,
ci să mă strigi când va durea
tăcerea mea ascunsă în maci!…

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.