Un singur drum am căutat!…
Poate, îl mai caut încă,
rătăcitor de-a pururi te-am visat
în negura adâncă…
Un singur drum am vrut să-ţi fiu,
să nu te îndoieşti,
jumate mort, jumate viu,
să nu mai opinteşti!
Încerc să te ajut degrabă,
o mână caldă a-ţi întinde
dar tu, prea prins cu altă treabă,
nu vezi că sufletu-ţi se vinde…
De câte ori să îţi repet,
de câte ori să mă prefac
că nu eşti tu acest portret
în care gânduri negre zac?
De câte ori ai vrea să îţi spun,
de câte ori să nu aud
când, tot ce-a fost în tine bun,
te-a părăsit şi-ai rămas… nud?
De câte ori mai vrei să strig,
de câte ori, într-o secundă,
să te încălzesc când stai în frig,
când inima-ţi e surdă?
Te-ai săturat de-aşa destin,
credinţa ta ai lepădat,
gândind că la un alt festin
vei fi, din nou, bărbat?!
Nu încerca să te-amăgeşti!
Nu vezi că speri în van
când, printre lacrimi, pribegeşti
şi-a mai trecut un an?!
Anii… vor trece, mii şi mii,
şi milioane, miliarde,
şi… numai noi, cei doi, vom şti
cât sufletul ne arde!
Anii… vor trece, ceas de ceas,
clipe, şi ore, şi secunde,
şi… numai noi, ce-am mai rămas,
ne-om regăsi dar şti-vom unde?!
Eu am reper! un trandafir
ce l-am sădit în al tău gând
atunci, când îţi eram safir
ce-ţi vindeca trupul plăpând,
ce-ţi vindeca rana din minte
şi rănile cereşti (pe toate!)
când tu erai băiat cuminte,
nu-l cunoşteai pe nu se poate…
Încă mai cred că trandafirul
rămas-a înflorit mereu…
Cine-a’ îndrăzni să smulgă firul
ce l-am sădit, în tine, eu?
Şi nimeni n-ar avea curaj
şi nimeni n-ar avea putere
să îţi facă rană pe obraji
ori a-ţi turna otravă în miere!
Cu ochii închişi, inima-mi moartă,
cu sufletu-mi zdrobit şi ars,
te-oi căuta din poartă în poartă
şi te-oi găsi, cât ai rămas!
Voi aduna firimituri,
bucăţi de viaţă şi de moarte,
şi te-oi salva din viituri,
doar eşti al meu şi… a’ mele-s toate!
De m’o durea, n-am a mă plânge,
ci ţie îţi va fi mai greu,
când voi turna în trupu-ţi sânge,
când voi turna bucăţi din … eu!
Viaţa mea… ţi-o dau întreagă
şi sper să înţelegi acum,
că nimeni n-ar putea să dreagă,
a-ţi oferi un altul drum,
ci drumul care îţi este dat,
ci drumul ce ai rătăcit,
e sufletu-mi ce s-a predat
în trupu-ţi ce murea, ce s-a răcit!
Jumate viu, jumate mort,
eşti jumătatea mea, eşti… eu
şi suntem noi, şi tot
ce am iubit şi vom iubi mereu!
Un trandafir… nu alb, ci negru,
vom fi mereu noi doi,
căci al tău suflet pur, integru,
va câştiga temut război,
iar negura adâncă prin care rătăceai,
în care te-am visat de-a pururi trist, pierdut,
e doar un trandafir ce mi-l aduci la ceai
ca să-l miros întâi şi-apoi… să îl sărut!
(08.01.2017 )
