Orice inceput are si un sfarsit,care poate veni fie mai devreme,fie mai tarziu " . Incep povestea mea de dragoste cu aceleasi cuvinte cu care am sfarsit povestea anterioara,care a fost de altfel si prima. Ce-i drept,e destul de greu sa treci peste prima despartire,prima dragoste,primul sarut. Greu,dar nu imposibil. Nu stiu daca a fost coincindenta sau asa a fost sa fie,stiu doar ca s-a intamplat la momentul potrivit. Un baiat aparent necunoscut mie,care intai mi-a fost prieten,si nu orice prieten,ci unul apropiat,caruia aveam incredere sa-i spun orice,a devenit in scurt timp prietenul meu.Pana aici,pare a fi un inceput de relatie normal. Ideea e ca el are aproape 17 ani,iar eu o sa implinesc 20 in vara..Prietenii nostri au fost uimiti sa afle ca suntem impreuna,pana si noi eram uimiti. Totul a pornit de la un sarut dat din joaca,un sarut pe care nu l-am luat in serios,am asteptat sa deschida el subiectul cu privire la noi..apoi am ajuns acasa (eu sunt la facultate in alt oras) si relatia s-a concretizat. Acum au trecut 2 luni..nici nu am simtit cum a fugit timpul,pentru ca momentele petrecute alaturi de el se scurg atat de repede,incat simt ca nici o vesnicie nu ar fi de ajuns pentru a-l simti aproape. E nebunie,de fiecare data abia astept sa il vad,sa vorbim, sa radem..sa adorm in bratele lui si sa ma trezeasca cu un sarut..Probabil multe fete nu ar intelege relatia asta cu un baiat mai mic,in special daca baiatul nu este nici macar bogat.Dar sentimentele adevarate,senzatiile,trairile nu se cumpara cu bani..ele vin de la sine si se concretizeaza atunci cand si reciproca e valabila..si restul nu mai conteaza. Am sau nu incredere in el ? Ei bine, sincera sa fiu nu am incredere nici in mine cateodata..si nu sunt sigura nici macar pe ziua de maine. Parca mereu am impresia ca se va intampla ceva care sa strice acest echilibru..si se va intampla la un moment dat..e inevitabil,insa prefer sa traiesc momentul pana atunci,fara sa imi pese ce va fi. Daca acum sunt fericita,ce mai conteaza ? Te iubesc,Andrei !
Eu cumosc un caz in care ea este mai mare cu 4 ani ca el si sunt impreuna de peste 25 ani au copii de 20 de ani…asa ca nu te mai uita in jur..nimic nu va fi perfect pentru "prieteni".Este viata ta si faci ce simti.pup
eu am pe cineva care este mai mare ca mine cu 12 ani…eu avand doar 23….sa nu te iei dupa gura lumii daca va fi sa vorbeasca! conteaza ce simti tu! nimeni nu are dreptul sa te judece
domnisoara,stai linistita yb,k trupulsi sufletul,traeste fiecare clipa de parca ar fi ultima,eu am trait o pe propri ami piele in 1986 eram o copila,si totusi,am trait ani dea randul crezand ca voi intalni fericirea.da am gasi to nu ezita sa lupti ,varsta nu conteaza te rog nu da,si nu cere explicati,crezi ca ti vor face bine?nu doar te vor dezamagi,fi fericita alaturi de Andrei ,pana cand ve ti simti ca se stinge focul dintre voi.daca simti ca el arde in sufletul vostru incontinuare atunci e minunat bafta porumbeilor sa fiti fericiti,cu drag doraza86
buna
as vrea sa – ti spun ca trebuie sa stai linistita si sa lasi lucrurile sa decurca normal . Acelas lucru ma intrebam si eu acum 10 ani , cand l- am cunoscut pe sotul meu , el avand 16 ani si jumatate si totusi relatia noastra a ramas in picioare si avem chiar si o fetita de 8 ani , pe care o adoram . Pot sa -ti spun ca sotul meu ma ajuta foarte mult cu fetita si chiar cu treburile casnice . Noi chiar am avut mici probleme din partea familiei mele, care i mi reprosa tot timpul ca nu este bine ce fac , ca el nu o sa ramana cu mine, ca trebuia sa- mi gasesc un barbat cu un serviciu si un salariu stabil si foarte multe alte vorbe …Dar iata au trecut 10 ani si am reusit sa ne intemeiem o familie si sa ne cumparam strictul necesar, pentru un trai decent . De accea te sfatuiesc sa mergi mai departe , nu tine cont de ceea ce spun cei din jur si urmeaza ceea ce i ti dicteaza tie inima .