Eu văd din nou fotografia
în care tu ai pus un tort
şi încerc să îţi ghicesc biografia
ce se va scrie, de corăbii, într-un port.
Poate că nu te simţi stăpân
pe ce ai cucerit deja,
poate că nu mai vreau să plec, ci să rămân,
să îţi fiu umbrelă dacă va ploua!
Când valuri albe înspumate
se zbat la mal, se zbat în larg,
şi zările sunt supărate
căci, la corăbii, nu ai pus catarg!
Le-ai dat semnalul de plecare
a rătăci din val în val,
printre piraţi ce n-au chemare
a fi la sufletu-ţi vasal.
Fără catarg, cât să reziste
a naviga doar în derivă,
când nu au dreptul să insiste,
ce vină le-ai găsit, ce hibă?
Corăbii mici, corăbii mari
se răsucesc în zări de foc
când pescăruşi tăcuţi, amari
ţipă că n-au şi ei noroc…
Un căpitan din alt tărâm,
ai poposit pe-acest meleag,
ziduri de gheaţă vreau să dărâm,
să îmi salvez sufletul din ştreang…
Prinsă mă simt între frânghii,
cu inima-mi, cu trupul şi cu mintea,
când pleci şi uiţi să mai revii,
dar iei cu tine rugămintea.
Corăbii mici, corăbii albe
se-avântă în larg, în infinit,
precum la gâtu-mi, mii de salbe
în care-am plâns când te-ai rănit.
Şi, când te-am vindecat doar eu
cu lacrimi multe, rugăciuni,
cu daruri de la Dumnezeu
pe care tu… deșertăciuni.
N-am să te las a sta în păcat,
nu îndrăznesc a pregeta
din a striga în lung şi în lat
spre Domnul, de a te salva!
Ţi-a dat, la începuturi, viaţa…
De două ori viaţă ai primit!
Atunci, de ce arunci azi aţa
cu care ne-a legat şi ne-a unit?!
Nici unul n-are de ales,
nici eu, nici tu… Nu avem dreptul!
Al nostru nou sau vechi succes
ni-i dat, nu face pe deşteptul!
Te crezi mereu un Capricorn
ce stă în vârf de lume veche,
dar uiţi că ai numai un corn…
Acela-s eu şi îţi sunt pereche!
Eu văd din nou fotografia
în care tu ai pus corăbii
ce ţi-au rescris biografia
doar cu iubire, nu cu săbii.
Poate că azi te simţi stăpân
pe ce n-ai cucerit deja,
dar… dacă plec şi nu rămân,
unde te-ascunzi când va ploua?!
(08.01.2017)
