Universul nostru…

Ma uit la ei…au crescut mari…David a implinit 18 ani,iar Alex 16 ani…dar pentru mine au ramas tot micii mei fratiori de care trebuie sa am grija… Ma uit la ei si nu stiu de ce imi vin in minte zilele acelea teribile cand centrul universului nostru s-a prabusit,a disparut si noi trebuia sa ne gasim, intr-un fel sau altul,echilibrul…un alt centru al universului…un univers din care faceam parte doar noi…
-LeiMar,cand vine mami si tati acasa?…ma-ntreba, privindu-ma cu ochii mari,Alex…
-Cand veneau spre casa au ratacit drumul,dragule,si in loc sa ajunga la noi,au ajuns in cer…s-au transformat in doua stele frumoase care ne privesc de sus…ne ocrotesc cu privirea lor…iar noi o sa-i ajutam sa gaseasca drumul spre casa…
-Cum o sa facem asta? ma-ntreaba David…
-O sa tinem tot timpul o candela aprinsa,am sa fac eu asta…iar voi o sa tineti un jurnal,il punem aici pe biroul tatei,in care o sa scrieti in fiecare seara ce fapte bune ati facut…cand jurnalul se va umple cu fapte bune,ei vor gasi drumul spre casa si vor cobori iar in sufletele noastre de unde nu vor pleca niciodata…

-Dar eu nu stiu sa scriu…mi-a spus Alex cu ochii inlacrimati…
-Nu-i nimic dragule,pana inveti tu sa scrii,am sa scriu eu in jurnal in locul tau iar tu ai sa-mi dictezi…
-LeiMar,pana se intoarce mami,pot sa-ti spun tie mama atunci cand mi-e dor de ea?
-Poti,dragule,poti sa-mi spui cum vrei tu,important e sa vorbesti cu mine mereu,sa-mi spui ce te doare atunci cand te doare ceva…sa-mi spui tot ce se intampla cu tine…ne-am inteles?
-Da…si se uita la mine cu ochisorii inlacrimati dar cu un zambet timid …

Si de-atunci in fiecare seara ne intalnim in biroul tatei si,chiar daca nu mai tinem un jurnal al faptelor bune,stam de vorba,ne povestim unul altuia cum am petrecut ziua,ne uitam la stele inainte de a ne culca si simtim in fiecare seara cum sufletele parintilor nostri isi gasesc drumul spre casa,in sufletele noastre…in universul creat de noi…

Comentarii

Comentarii