Viaţa

0
996

În gânduri mă cufund adesea,
Scotocesc grăbit prin amintiri
Originea-mi ascunsă-n gene,
De la străbuni uitaţi în vremuri
Şi în al meu trecut uitat de mult.

Cine sunt eu în astă lume?

Un trup sculptat în timp,
O modulaţie a unui cânt,
O poveste –n univers clădită
De urmele ce-n urmă las,
Dansând pe puntea unui vas,
Ce în derivă va pluti
De cârma lui nu voi struni.

O pasăre în zbor într-un joc rătăcitor,
Un strop de ploaie ce bate-n geam,
O pulbere de praf de vânt purtată,
O picătură –n marele ocean
Un suflu scurt cât pe pământ sunt,
Un licăr ce umbra-mi poartă
De la mijire pân la asfinţire.

O floare-n glastra de la geam
Ce –o urmăresc cu jind
Şiind că frumuseţea-i trecătoare
Şi-al ei decor sublim se pierde-n
Negura vremii şi bucuria pentru ce-a fost
Se va ofili şi pieri în vesel răsunet
Şi-mi va întrista al meu suflet.

Un vechi ceasornic din perete
Ce necontenit aduce-aminte,
Că zestrea anilor din tolba vieţii
Comoară-n univers va strânge
Şi dor şi jale pe pământ râmâne.

Ard anii ca lumânarea
Şi-apoi se sting încetişor
Fără ca noi poate să ne dăm seama,
Că-n întunericul nopţii lungi,
Bezna adormirii ne şopteşte
Că-n altă lumină strălucitoare vom trece,
În împarăţia cerului unde EL domneşte.

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.