Viaţa

0
84

În gânduri mă cufund adesea,
Scotocesc grăbit prin amintiri
Originea-mi ascunsă-n gene,
De la străbuni uitaţi în vremuri
Şi în al meu trecut uitat de mult.

Cine sunt eu în astă lume?

Un trup sculptat în timp,
O modulaţie a unui cânt,
O poveste –n univers clădită
De urmele ce-n urmă las,
Dansând pe puntea unui vas,
Ce în derivă va pluti
De cârma lui nu voi struni.

O pasăre în zbor într-un joc rătăcitor,
Un strop de ploaie ce bate-n geam,
O pulbere de praf de vânt purtată,
O picătură –n marele ocean
Un suflu scurt cât pe pământ sunt,
Un licăr ce umbra-mi poartă
De la mijire pân la asfinţire.

O floare-n glastra de la geam
Ce –o urmăresc cu jind
Şiind că frumuseţea-i trecătoare
Şi-al ei decor sublim se pierde-n
Negura vremii şi bucuria pentru ce-a fost
Se va ofili şi pieri în vesel răsunet
Şi-mi va întrista al meu suflet.

Un vechi ceasornic din perete
Ce necontenit aduce-aminte,
Că zestrea anilor din tolba vieţii
Comoară-n univers va strânge
Şi dor şi jale pe pământ râmâne.

Ard anii ca lumânarea
Şi-apoi se sting încetişor
Fără ca noi poate să ne dăm seama,
Că-n întunericul nopţii lungi,
Bezna adormirii ne şopteşte
Că-n altă lumină strălucitoare vom trece,
În împarăţia cerului unde EL domneşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.