Viata mea la si pana la 20 de ani…

4
1633

 

M-am saturat!

Ma simt inutila,pierduta,descurajata…cum nicicand n-am mai fost!Urasc ca sunt controlata tot timpul,ca viata mea e a altora,ca n-am nimic al meu,de fapt,si ca ma simt in plus!

Urasc ca mama crede ca de cand stau cu ea si tatal meu,in Germania,se cearta mereu,deci eu sunt motivul pentru care lucrurile s-au complicat intre ei doi…

Simt ca sunt a nimanui,doar straini…Nimeni nu ma intelege,nimeni nu incearca sa ma asculte!Totul este in zadar…

Viitorul meu e vag,mi.as dori sa nu ma fi nascut sau macar sa nu fi venit in Germania! Mama mea e o straina,ma uraste chiar daca nu vrea sa o spuna!Imi lipseste mamaia,fetele,iubitul…rasul meu prostesc!Nu mai stiu sa fiu eu si sa ma simt bine cu mine.

Ce voi face?Ce se va intampla cu mine?Doar certuri,reprosuri si critici…Nu ma mai simt"acasa",in siguranta!

"Cat vrei sa mai stai degeaba?Trebuie sa muncesti!"au fost cuvintele mamei mele spuse ca si cum as fi o pacoste si …"cum de nu pot face nimic si cum de nu pot vorbi italiana,germana..dupa doar o luna decand am venit aici?!"…

Am incercat sa muncesc,dar a fost destul de deranjant pentru mama mea ca nu am putut continua.Ce usor uita unii de unde au pornit si ca nici inceputul lor nu a fost mai brav!

Nu pot sa-mi explic de ce nu ma asculta nimeni,nici macar ai mei!Cum voi face fata la asta?Ce va fi cu mine,cu iubitul meu(care se afla intr.o tara din apropiere si pe care nu l-am mai vazut decand am plecat din tara? Atatea intrebari la care inca nu am raspunsul nici macar eu si pe care altii mi le pun fara mila,cu rautate si fara pic de subtilitate!

Aseara am plans…de fapt am plans in mai multe seri…Imi innec toata furia asta si durerea care ma apasa zi de zi.Oare,candva,va fi cineva care sa ma scuteasca de toata agonia asta?!

Aici nu insemn nimic pentru nimeni..M-am distantat de mamaia mea(care m-a crescut)…cea mai mare durere!O sun si ce sa-i spun?Cum sa ascund toata amaraciunea mea?Am o camera frumoasa,asa cum si-ar dori orice fata..am lucruri,in frigider orice as pofti…dar nu am fericire de nimic din toate astea.Nu exista armonie,intelegere,sprijin moral!

Nu credeam ca ii caracterizeaza pe ai mei barfa si superficialitatea.Decat sa incercam sa facem o atmosfera mai placuta in casa,mai bine sa barfim viata altuia si sa o criticam pe fiecare dintre ale noastre.Nu mai inteleg nimic…

Toata viata am dus dorul unor straini,capabili de munci josnice pentru a-mi oferi bani,dar incapabili de lucruri minore pentru a-mi oferi fericire!Daca as avea cu cine vorbi nu as mai scrie aici..as avea asa multe lucruri sa-i spun si mi-ar invada sufletul de bucurie sa vad ca cineva chiar are ochi sa ma vada asa cum sunt de fapt si urechi sa auda ce simt,si ce am in suflet de fapt!

Probabil ca va ramane doar scris..si nu ascultat sau inteles de altcineva,caci in lumea asta ma simt singura si simt ca nu fac parte din ea!

Cum sa fac sa fiu libera dinnou si sa-i eliberez pe ai mei de grija mea?!Cateodata ma gandesc la cel mai simplu lucru:sa nu mai exist!dar as fi lasa..stiu ca pot face lucruri mai marete!Dar cand si cum sa fac sa ma eliberez mai repede si sa-mi simt viata in propriile maini?

Aud mereu:munca,munca,munca…bani,stres,oameni haini numiti patroni!Asta e tot ce ma asteapta cand eu imi doresc  asa de mult iubire,o familie frumos intemeiata,armonie si bucuria traiului decent de zi cu zi alaturi de cei dragi…???

Imi si imaginez cum va arata familia mea: niste copilasi frumosi,sensibili si iubitori si un sot sufletist,caruia sa.i pese si pentru care eu si copiii nostri sa fim universul lui!Atat de mult imi doresc ca intr-o zi sa pot privi toate astea si sa pot avea puterea sa uit tot ce am trait pana atunci si sa pot suporta atata fericire…chiar mi-e teama ca ceva sau cineva imi va fura miracolul asta sau ca voi pieri din viata lor mult prea devreme,de fericirea existentei lor!

As lupta cu toata fiinta mea sa fim fericiti mereu si chiar la greu sa mergem mai departe,toti,de mana!E unicul meu vis care imi mai da putere sa sper.In rest …nu mai am vise,nu mai am planuri,totul e planuit de ai mei…nu mai vad in capatul tunelului nicio luminita!

Andreea si Remus…doi oameni falsi,goi pe dinauntru si pe dinafara.Nu au nimic special,ci doar ura pentru ce au altii.Si totusi sunt prietenii alor mei.Ei sunt cei care ii impartasesc mamei aceleasi pareri despre mine: "are 20 de ani..trebuie sa se trezeasca la realitate,sa faca ceva cu viata ei..reactiile ei nu sunt in ordine,nu apreciaza ce are!"Da apreciez…propria mea mama nu e in stare sa ma inteleaga,ma discuta cu niste straini,are mereu "grija"sa ma faca sa plang si nu ma poate sustine intr-un mod potrivit!As vrea sa fi avut curajul sa ma fi gandit mai mult la mine.Sa fi facut doar lucruri care mi-ar fi adus satisfactie mie si nu lucruri care sa-i faca mandri de mine!Totul e in zadar!…

As vrea sa fi avut curajul sa lupt pentru ceea ce iubesc!Sa fi riscat si sa fi ales o viata alaturi de iubitul meu!"doar am 20 de ani"!nu as fi prima care ar face ceva doar pentru sine.si totusi traiesc o viata cu parintii mei!In continuare fac totul posibilul sa fiu inca fetita lor care face mereu totul dupa bunul lor plac!Oare pentru cat timp?!

Astea sunt gandurile pe care le-am scris azi,12.03.2013,intr-un carnetel,ca sa ma descarc si sa nu mai tin inauntrul meu tot zbuciumul unei vieti nesigure,pe care o traiesc!m-am gandit…"oare ce ar gandi altii…oare ar vedea in mine cineva,ceva bun si mi-ar intelege durerea"?


Comentarii

Comentarii

4 COMENTARII

  1. As vrea sa te ajut cumva…dar chiar nu stiu ce sfat sa iti dau…imi dau seama din ce spui tu ca a fost oarecum un soc pentru tine sa pleci din tara de langa persoanele cu care ti-ai petrecut copilaria si sa dai de parintii tai care nu corespund deloc asteptarilor tale…probabil ca in tara nu ai muncit deloc si ai fost rasfatata traind din ceea ce iti trimiteau parintii tai luna de luna…eu spun doar ce am mai auzit si eu despre alti copii care au trait toata viata lor fara parinti plecati la munca in strainatate….din pacate este o realitate trista pe care multi copiii o traiesc in ziua de azi si sunt multe cazuri de sinucideri si copiii care consuma droguri si altele pentru ca se simt neintelesi asa ca tine acum….
    trebuie sa te gandesti ca ceea ce visezi tu sunt doar vise de copiii…realitatea nu este asa cum ti-o imaginezi tu….din pactae traim niste timpuri foarte grele si parintii tai trudesc din greu sa iti asigure tie ceea ce ai…nu ar trebui sa ii judeci asa greu si sa incerci sa ii intelegi sa ai rabdare ca incet incet o sa inceapa sa te inteleaga si ei pe tine….
    nu zic ca comportamentul lor este unul exemplar dar probabil ca si ei au muncit mult pentru a-ti asigura tie ceea ce ai azi si ce ai avut cand ai stat cu mamaia ta….

  2. Eu as avea o solutie pt pb ta,nu stiu ce fel de persoana esti pt k nu te cunosc,si nici nu stiu daca miai lua sfatul in considerare.Consider ca esti desteapta,sensibila insa nu ai curaj si asta e aiurea.Tu crezi k dak stai acolo ceva ceva se va schimba,asculta la mine ce nu e de la inceput nu va fi veci,fati un plan cu ce vrei sa faci cu viata ta pana nu ajungi deprimata ca nici nu mai ai mult,hai acasa si inscriete la o facultate dak nu esti inscrisa,poate ai medie sa intri la buget sa nu trebuiasca sa o platesti sau is destul facultati care au multe locuri la buget si atunci teai asigurat pt toti anii,si pune-te si munceste ceva sa-ti faci banii tai,pt k la facultate nu-i ca la liceu nu este atata stres si gata iti gasesti prieteni,nu stai langa mama ta sa-ti faca viata imposibila si ii areti ca esti capabila de ceva,oricum se pare ca nu te prea vrea acolo,ce vrei sa faci sa-i pupi picioarele,dak nu te vrea acolo poti face si imposibilul ca tot nu merge,

  3.    Eu unul , chiar nu stiu ce sa iti explic. Nu vreau sa incep sa iti condamn viata, dar parca prin aceste cuvinte pe care le-ai scris, parca am simtit in minte cum plangi, simteam durerea. Este greu, este adevarat. Propria mama si sa zica una ca asta. Este o lovitura mult pentru o fata.  Imi pare foarte rau pentru tine. Sincer imi pare rau. Nu este placut deloc sa vezi pe cineva in suferinta. Mie personal nu mia placut niciodata. Urasc sa vad pe cineva in suferinta, urasc sa vad ca cineva se cearta, urasc mai orice lucru care duce pur si simplu la certuri, suferinta.
        Din cate ai scris, pentru tine nu conteaza munca, tu ai munci orice ar fi, dar iti doresti ceva mult mai importanta. Iti doresti dragoste, iti doresti armonie in familie, iti doresti ca totul sa mearga bine, nu mereu certuri, critici si multe altele. Iti trebuie sa te descarci de toate aceste greutati care tiau invadat sufletul. Este trist, foarte trist, ca cineva sa nu te inteleaga pur si simplu. Munca si iar munca. Cam asta te afecteaza pe tine , spuse de la mama ta. Mai dureros ca te vorbeste cu alti. Nu vreau sa o critic pe mama ta, dar pentru ea ar trebuie sa stie ca nimic pe aceasta lume nu este mai important ca copilul ei. Dao incolo de treaba, pana la urma esti sange din sangele ei, tea purtat in pantece 9 luni de zile, tea alaptat cand erai mica, si asa face? Unde este dragostea aceea materna? Si asta te mai afecteaza pe tine.
     
       Uite sfatul meu Ana.  Incearca sa te eliberezi de aceste greutati din suflet. Laso pe mama ta sa zica cat o vrea, pana la urma este propria ta viata, iar daca pe ea nu o intereseaza mai mult decat sa muncesti , sa fii controlata, mai bine incearca sa iti vezi de propria viata. Nu mai pune la suflet orice, incearca sa faci sport ca sa te poti elibera, sa te mai dezmortesti putin de toate astea. Mergi la o sala de fitness impreuna cu o prietena. Macar o luna ca sa te mai indepartezi de casa cel putin 2-3 ore pe zi. In tot acel timp poti sa si meditezi asupra problemelor. Asa cum se spunea mai sus , incearca sa mergi la o facultate, scapa de a mai sta cu parinti.  O eliberare de parinti ar fi numai buna. Revino in tara, apucate de o facultate, in acelas timp iti poti gasi un job.  Iti vei face noi prieteni, iti vei incepe pur si simplu o viata noua. Credema , in momentul de fata asta pare cea mai buna solutie. Si asa ca va veni vara, iar apoi va veni un nou an univesitar, ai avea sanse de acuma sa te poti inscrie la o facultate.  Pur si simplu, iti creezi o noua viata, departe de parinti, departe de stresul din acea casa. Nu spun neaparat ca asa trebuie sa faci, dar uite incearca sa ma intelegi pe mine , ca unu care a trecut pan astfel de probleme  aproape la fel ca tine. Este cea mai buna solutie, de a incerca sa iti creezi o noua viata, departe de parinti tai, sa muncesti, sa iti castigi propriul ban, si incet incet iti vei reveni pe parcurs.
     
       Incearca Ana, sa te gandesti la ceea ce tiam zis, sa meditezi asupra situatiei pe care o ai. Hai ai incredere in tine, ai curaj, ai vointa in a vrea sa faci ceva. Lasa cuvintele spuse de mama ta, dale la o parte, scoatele din sufletul tau. Ridicate din groapa asta in care te afli, ridicate si mergi mai departe. Daca vei face asa ceva, iti garantez, ca tot omul intreg la minte, cu morala, cu respect, un om educat asa cum trebuie sa fi un om,  isi va inclina si capul in fata vointei tale. Hai curaj Ana, eu unu te sustin  ! Fi puternica, si mergi mai departe. Ai incredere !

  4. ti-am citit aceste randuri…se simte cat de trista si singura esti 🙁
    Daca ai nevoie de o prietena (stiu ca..practic sunt o straina pentru tine…dar de cele mai multe ori e mai indicat sa vorbesti see you strainii despre astfel de lucruri, ei nu sunt implicati direct, asa ca le e mai usor sa iti dea sfaturi…etc ) care sa te asculte, imi poti scrie un mesaj pe facebook : https://www.facebook.com/MerryCata?ref=tn_tnmn.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.