viata merge inainte

4
1556

 

Greseli..mult timp pierdut…incapatanare…si o noua speranta…o iubire adevarata…cam asa as numi povestea mea de viata…care are multe de spus si vreau sa o impartasesc aici  pentru ca simt nevoia sa  ma destainui cuiva…desi am fost si la un psiholog…in fine…voi incepe prin a va spune ca aveam doar 19 ani si eram virgina cand l am cunoscut pe b…eram naiva…si foarte ne stiutoare in ale dragostei…si asta dupa o deceptie din liceu…o relatie platonica de 3 luni…dar care in mintea mea de la acea vreme ma marcase mult…asa ca m am daruit total lui b….desi sincer nu mi a placut f mult de el…fizic vorbind..(era mai scund decat mine…si cand imi puneam tocuri nu ma potriveam deloc).dar a reusit sa ma faca sa trec peste complexele mele…ma cucerise in timp cu stilul lui…vorbele…ma facuse sa gandesc altfel..relatia cu el timp de 6 luni…a fost una relativ normala….spun relativ…pentru ca de fapt nu a fost o relatie deloc sanatoasa…desi a durat 14 ani…si am facut si un copil cu el…si aici am sa explic cum s a desfasurat totul…el de fapt era sclav masochist,voyeur , fetishist…care adora sexul in grup…si multe alte perversiuni bolnave…asa ca intrasem intr-o lume perversa…bolnava…in care m-am complacut…multi ani…si in care am sperat ca se va schimba…daca voi face un copil..si m am incapatanat sa merg inainte…sa tin totul in mine…si sa nu renunt la relatie…conta f mult pt mine faptul ca a fost primul….desi…el de fapt ,aveam sa aflu mult mai tarziu,…era bolnav psihic…psihopat si sociopat…adica nu a muncit niciodata si suferea de ceea ce psihiatrii numesc parafilie…adica multiple deviatii de preferinta sexuala…nu vreau aici sa descriu perversiuni…ci vreau sa spun doar trista mea poveste …si greseala pe care am facut-o…vina imi apartine numai mie…recunosc…trebuia sa pun capat relatiei din start…insa nu am putut…a fost ceva bolnav…in care m am complacut…si credeam ca va rezista in timp….dar pana la urma vine un moment al adevarului in care dumnezeu iti spune sa nu te mai tot minti si nu te mai lasa sa mergi inainte…si pune punct…asa a si fost…corpul meu…organismul meu nu mai rezista…am vomat de m multe ori…sufletul meu nu mai putea sta langa un asemenea om pervers si bolnav…asa incat dupa ce am fost la psihiatru impreuna…si la psihologi…a urmat si divortul cum era si firesc….numai ca eu…eram atat de disperata sa imi gasesc pe altcineva…incat vedeam in oricine  viitorul meu sot…sau partener…si asa riscam sa devin o alta visctima…un psiholog la un moment dat mi a spus ca eu am fost eleva lui…el a fost profesorul meu de perversiuni…care m a invatat in tot acest timp tot ce se poate in materie de grotesc si pervers…asa incat am fost o perioada de cateva luni foarte  pierduta…nu stiam incotro sa apuc…si pe cine sa gasesc….la un moment dat m am trezit singura din gresala mea…si din ratacirile mele si am luat  o pauza de 4 luni in care am fost singura…doar copilul..munca si casa …atat…
am avut parte de un divort foarte lung de peste 1 an…si care inca se mai continua cu alte procese…si mizerii…cu amenintari…urmariri, santaj…umiliri…pt ca psihopatul isi pierduse obiectul…eu fiind obiectul placerilor lui…am avut si tentative sa ma intorc la el..rataciri..pt ca nu imi vedeam vreo iesire din acest cerc vicios in care intrasem…cu un foarte mare ajutor si suport din partea parintilor care au inteles imediat despre ce e vorba…am reusit sa scap….iar acum sint pe final…(am fost urmarita …amenintata…santajata pt ca imi facuse poze si filme  sexy) mi a intrat in calculatorul meu…desi eram separata si in divort de el…si multe altele de care nu mai vreau sa imi amintesc…cert e ca acum inteleg si vad lucrurile altfel…am inteles ca e un om bolnav ce sufera de tulburare de comportament cu deviatii de preferinta sexuala…si am reusit sa trec peste aceasta poveste  la aproximativ 2 ani de la divort…timpul imi va vindeca ranile si voi merge mai departe.
Acum sint foarte fericita…si traiesc o poveste de iubire adevarata…asa cum nu am avut parte niciodata in viata mea…si vreau sa spun ca am 35 ani…si este pentru prima data cand iubesc cu adevarat…cand descopar dragostea adevarata…si inteleg ca o relatie  nu consta in perversiuni  bolnavicioase si "sacrificii" de dragul relatiei asa cum eram eu indoctrinata de b. ci  o relatie se bazeaza pe  iubire pura ….fara perversiuni si jocuri murdare…fara sex in 3 sau 4…fara  alte mizerii …doar pt a "condimenta " relatia asa cum imi tot spala creierii psihopatul cu care am trait atatia ani.
Am intalnit in sfarsit adevarata fericire…si invat zi de zi ce inseamna dragostea …ce inseamna o relatie…respectul …daruirea…multe lucruri frumoase pe care mi le doream atat de mult…copilul este inca mic si nu stie sau intelege ca tatal lui este bolnav…sper ca va intelege intr-o buna zi…dar ma bucur ca am reusit sa fac acest pas…si sa ma smulg pe mine si pe copil din acea mizerie.de familie bolnava ..pentru ca in timp nici nu vreau sa ma gandesc unde se putea ajunge…la ce monstrozitati, pentru ca b. provine dintr-un mediu bolnav…( tatal lui a violat o fata de 14 ani si a facut un copil cu ea, mama lui e schizofrenica, bunicul lui la 80 ani traia cu o fata de 20, unchiul lui s-a culcat cu viitoare sotie a copilului lui, si multe alte secrete murdare …iar in copilarie el a dezvoltat o preferinta  obsesiva pentru a fi dominat…umilit…si pentru alte perversinui).Ma bucur ca intr-un final am reusit sa ma rup de acest neam si de el…pentru ca altfel eram cu totul pierduta…am realizat ca nu a fost dragoste…ci obsesie…boala…iar asta nu  facut decat sa ma imbolnaveasca si pe mine…si sa ma distruga.Multumesc lui Dumnezeu ca am copil asa cum mi-am dorit eu…si voi avea mare grija sa nu mosteneasca  ceva….multi mi-au spus ca educatia este cea care conteaza cel mai mult…si ca un mediu familial  sanatos…si normal…il va proteja de orice pe viitor. Acum incerc sa ma lupt sa obtin chiar o restrictie  a programului de vizite…pentru ca un astfel de om este bine sa stea cat mai departe de un copil.
De multe ori ma gandesc ca asa mi-a fost dat…sa intalnesc un asemenea om..care sa ma faca sa sufar…si care sa ma indoctrineze cu minciuni…perversiuni..jocuri murdare…multe scandaluri care se extinsesera si in familia mea…dar ca pana la urma am reusit sa trec peste toate si am avut puterea sa merg inainte…sa trec printr-un partaj …si sa renunt la multe bunuri muncite de mine…doar ca sa am parte de o familie sanatoasa (i a ramas lui masina  iar in mod normal partea lui trebuia sa fie mai mica pt ca nu a munict deloc in acest timp…)dar nu mai conteaza lucrurile materiale…astea se fac pe parcurs…important e sa am o relatie normala…sanatoasa alaturi de un om muncitor si familist…care stie si pretuieste adevarata dragoste.V-as sfatui…daca aveti parte de o asemenea relatie sau daca simtiti ca ceva nu e in regula…nu asteptati ca mine si nu sperati…oamenii nu se schimba…si nu ii putem schimba…mai bine mergeti mai departe…pana la urma veti intalni adevarata dragoste.

 

Comentarii

Comentarii

4 COMENTARII

  1. Povestea ta este una trista la inceput dar plina de invataturi pentru noi cei care citim.Din pacate sunt multe femei care se complac in astfel de situatii .Motivul  nu este,cum ar fi de crezut, sentimentul care ne inunda sufletul cand vine vorba de omul de langa noi (vorba aia, cum poti iubi un om care te taraste in astfel de mizerii),ci teama:teama de a nu  rataci fara vreo destinatie  sau de a nu da gres din nou.
    Te admir pentru curajul tau.Tu si copilul tau meritati un trai linistit si intr-un mediu sanatos,cat mai departe de asemenea oameni…
    Va doresc numai bine!!!

  2. Ma bucur nespus ca ai scapat de acel "om", daca pot sa-i zic asa! Ai avut un mare curaj, desi erai prinsa in acest lant obsesie-dragoste-boala. Multe felicitari si cat mai multe realizari in viitor si sa-ti traiasca copilasul, iar tu sa-ti traiesti fericita zilele alaturi de iubirea ta! Te pup si numai bine.

  3. wow,citesc nu nu-mi vine sa cred ca e adevarat.ma simt oarecum vinovata ca eu ma consum in relatie si cand el se intampla sa nu-mi raspunda din prima la telefon…ca doarme,sau nu poate raspunde chiar atunci fiind la lucru,sau nu-l aude…si zic ca relatia mea e bolnava….si cand mai citesc prin ce trec altii,ma fac mititica si ma mir.
     
    bravo tie ca ai reusit sa dregi ce a distrus el si acuma esti mai bine.trebuie mult curaj sa treci peste asa ceva.nu e doar chestiune de timp,caci unele rani devin mai dureroase cu timpul,nicidecum nu se inchid.asa ca in afara de timp,depinde si de persoana,de forta pe care o are ca sa se regenereze,sa zic asa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.