Pribeag călătoreşti în spaţiu şi prin lume rătăceşti,
Pe cărări şerpuitoare şi adeseori amăgitoare,
Chinuit de frământări şi surde întrebări fireşti,
Ale vieţilor din urmă, din necuprinsul lumii,
Ca neastâmpărul şi zbuciumul sufletului să-l potoleşti.
Ştii tu oare sub ce mască se ascunde?
În trupu-ţi vlăguit din timpuri vechi, trecute,
Cauţi neostoit şi răscoleşti ca vântul rece,
Omătul înfoiat al iernilor în mantie regală,
Să găseşti în astă viaţă femeia visurilor tale,
O Mona Lisa, femeia universală,
Al cărei chip sfidează orice îndrăzneală,
Şi-n cuget şi simţire să fie contopirea.
Universul conspiră –n justa-ţi căutare,
Transcede adevărul perceput de simţuri la vedere
Şi în căutarea absolutului, ea, izvorăşte din lacrimile cerului,
Ca tu să-n cununezi visarea cu preţul aşteptării,
De a trăi –mplinirea supremă în viaţa-ţi pământeană.
Şi norocul de a întâlni femeia visurilor tale.
Fiori de netăgăduit sufletu-ţi inundă cu o ploaie de miresme,
Culegi din noianul îmbătător al florilor de primăvară,
Acea petală, al cărui parfum de lăcrimioară,
Să-l adulmeci ca pe-o nesperată pradă.
Răspunsul îl ştii, la tine este, iar ea aşteaptă,
Când fără sfiială, cu miere-n glas, îţi şopteşte,
Că nimeni altul ca tine nu-i şi tu eşti acela din poveste
Şi, apoi, fericiti şi visători, ţinându-vă strâns de mână,
Zburaţi în înaltul cerului spre stele şi spre lună.
Fără visare viaţa-i pierdută, privind în faţă doar adevăruri mute.
