Un gând răzlet mă împresoară,
Şi fâlfiând in minte zgomotos,
Mă poartă in văzduh cu iscusinţă
Să fiu şi si eu al lui părtaş.
Din mareţia lui să pot culege
Fărâme mici de străucire.
Călătorind pe-o rază in albastra zare,
Cu sfiială mă înalţ şi caut… neostoit
Taina lumii ascunsă în marele joc cosmic
Cu dibacie parcă, şi fără de izbândă
De a găsi secretul lumii infinite.
Întrezăresc ceva confuz si efemer
Ca -ntr-o visare scurtă.
Se nasc vagi idei, dar fără de contur.
Cobor cu resemnare, şi îmi spun:
“Aşa a fost să fie, să fim infimi si fără de putere
Si răbdători să ne supunem vrăjiti de – a lui magie”.
