Zece ani …

6
1046

 

Zece ani…


Atata timp ne-a trebuit sa ne regasim.

Povestea noastra a inceput in vara lui 2000,pe cat de frumos atat de neasteptat.Prima intalnire aranjata de o cunostinta comuna ne-a facut sa ne indragostim instantaneu.Tineri,frumosi si optimisti eram amandoi la cei 19 ani si in doua saptamani eram de nedespartiti.Lui i-am daruit si inocenta mea cu cea mai mare bucurie.

Totul era promitator, ne intelegeam atat de bine si vietile noastre evoluau din bine in tot mai bine. Eu studiam la o postliceala,el isi dadea bacalaureatul, ne sustineam reciproc, apoi mai departe facultatea pe care am decis sa o facem impreuna.

Afacerea pe care o incepuse mergea fantastic si doi ani au trecut ca prin vis, ne promisesem unul altuia si chiar facusem pasul de a locui impreuna.

  Singurii nori pe cerul nostru erau parintii. La inceput ne-au sustinut dar apoi ceva s-a intamplat si parca nu mai erau de acord cu relatia noastra.

  In 2002 octombrie, despartirea a venit ca un dus rece. El nu mai vroia sa fim impreuna, avea alte planuri, urma chiar sa plece departe.Durere,multe intrebari, lacrimi si un gol amarnic m-au napadit deodata.Dar am plecat din viata lui.Si mi-am promis sa plec si eu departe de Brasovul nostru, sa ma realizez si sa il uit.

  Nu stiu cum in jumatate de an eram deja casatorita si la mii de kilometrii departare de casa. O tara frumoasa si bogata, dar atat de straina mie Elvetia. Nici limba nu o stiam, eu ma descurcam numai in engleza.Pe sotul meu il respectam si il admiram. Inima insa era pierduta. 

  Au trecut 6 ani grei, cu multa munca, multe frustrari, cateva bucurii. Casnicia statea pe loc, aveam o relatie calduta cu sotul, multa neincredere in viitor. Mi-as fi dorit familie, dar nu se putea.

  In schimb mi-am gasit ocupatia de vis.Stewardesa de zbor.Asa mi se indeplinea si dorinta mea de cpoil, sa zbor si sa vad intreaga lume. 

  In tot acest timp fostul meu iubit,se intorsese acasa, ideea de a pleca se dovedise cu totul gresita, si isi reluase vechea existenta. Am mai vorbit de vreo cateva ori la telefon si ne-am mai si vazut foarte rar.

  De fiecare data cand ne revedeam era atat de greu.Simteam cum imi tremura fiecare nerv in mine si nu imi puteam dezlipi privirea de chipul lui atat de drag.El imi spunea ca ii fierbe sangele in el atunci cand ma vede si de fiecare data plecam cu sufletul mai trist si plini de regrete. Plateam atat de scump putinele clipe de fericire.

  Eu m-am decis sa divortez intr-un moment de luciditate si mi-am spus ca poate asa mai am o sansa la fericire, dar iubitul meu isi gasise tocmai atunci pe altcineva si nici nu mai vroia sa vorbeasca cu mine.Atunci am acceptat pentru prima oara destinul si mi-am dat seama ca asa a fost sa fie. Dar de iubit am hoatarat sa il iubesc doar pe el.

  Imi ramasese munca mea si lumea intreaga de descoperit.Erau multe sanse de a cunoaste alte iubiri, dar nu vroiam ceva nou.Eram sigura ca nimic nu va mai fi atat de frumos si de perfect ca marea mea iubire.Aflasem deja ce inseamna sa traiesti pe jumatate.

  Si cand credeam ca el e deja casatorit si cine stie poate chiar parinte, s-a produs minunea. Ne-am regasit prin bunavointa parintilor lui, care ne-au simtit probabil nefericirea, si asa si-au indreptat vechea greseala.

  Acum suntem impreuna, linistiti si senini cum nu am fost vreodata. Ne iubim si pretuim fiecare moment impreuna. Am trecut multe momente grele in acest proces de reunire, multe suspiciuni si momente de ratacire, dar se pare ca suntem suflete pereche si acum incercam sa avem grija de dragostea noastra.

  Aceasta este povestea mea de iubire,atat de incredibila, chiar demna de un film, dar nedorita. As fi preferat o poveste mai scurta insa viata nu e atat de simpla si uneori avem mai mult de luptat pentru a obtine ceea ce ne dorim cu adevarat.Insa merita sa luptam.Si cei puternici vor obtine la final FERICIREA.

  

Comentarii

Comentarii

6 COMMENTS

  1. […] Zece ani … Sun Oct 31, 2010 9:14 am   Zece ani… Atata timp ne-a trebuit sa ne regasim. Povestea noastra a inceput in vara lui 2000,pe cat de frumos atat de neasteptat.Prima intalnire aranjata de o cunostinta comuna ne-a facut sa ne indragostim instantaneu.Tineri,frumosi si optimisti eram amandoi la cei 19 ani si in doua saptamani eram de nedespartiti.Lui i-am daruit si inocenta […] […]

  2. foarte frumosa povestea ta ,ma bucur ca in final sunteti fericiti si va doresc ca asta sa tina mereu ,sa va pretuiti unul pe altul ca asta e cel mai important...de cele mai multe ori e bine sa tii cont de parerea parintilor si acestia te pot influenta mult dar nu de fiecare data ceea ce ei isi doresc e si cel mai bine pentru noi chiar daca ei asta cred..cel putin e bine ca ei au incercat sa.si repare greseala si au si reusit...Multa fericire va doresc...si IUBITI-VA MULT

  3. Multumesc Elena pentru cuvintele frumoase. Si eu consider ca parintii sunt cei care ne iubesc neconditionat si ne sfatuiesc spre binele nostru, doar ca la capitolul iubire nu putem alege cu ratiunea.Asa se face ca inima are alta logica si caile ei sunt mult mai complicate si mai dificile de cele mai multe ori.Noi amandoi am ajuns la concluzia ca despartirea a fost necesara si ne-a maturizat. Am avut amandoi alte relatii, dar niciodata nu era ceea ce vroiam. Si asa experienta ne-a confirmat ca prima alegere a fost cea mai buna.
    Si intradevar, suntem fericiti acum si nu ne mai este frica de nimic. Gelozia nu isi mai are rostul dupa asa o poveste. Iar eu port din nou inelul pe care mi-l daruise acum 9 ani de zile, in plus ne dorim la nebunie urmasi. Doresc tututror sa cunoasca adevarata dragoste! Salutari din Los Angeles !8.15 AM

  4. Buna Roxy, Ma simt onorat ca ne saluti de asa dedeparte. Eu doresc sa te felicit pentru grija si coerenta cu care ai scris povestea ta. Pentru cei ce citesc aceasta poveste, ii rog frumos sa o considere un reper.

    Mersi si te mai asteptam!

  5. Buna Alin, mersi pentru laude si sunt  fericita ca am reusit sa scriu pe intelesul tuturor, fara prea multe exagerari.Fiecare e liber sa inteleaga ce doreste si sa traga invatamintele de rigoare. Important insa mi se pare sa ne pastram speranta si sa traim viata din plin, fara frica. Restul se aranjeaza de la sine. Cu drag Roxy

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.